Skip to content

Grupul de firme NIK, achiziționează business-ul de software și hardware al lui Yara din România și Bulgaria

 

Sofia, 19 Aprilie 2022- Grupul NIK și Yara International au finalizat o înțelegere pentru achiziția business-ului de soluții digitale al lui Yara în România și Bulgaria. Scopul tranzacției este platforma agricolă AgroOffice și echipa Yara, responsabilă de vânzări și suport pentru clienții soluțiilor AgroOffice pentru ambele piețe. Odată cu achiziționarea business-ului de software administrativ agricol Yara, Vantage își extinde portofoliul de produse în România. Pe piața din Bulgaria, NIK oferă software-ul TechnoFarm, care va fuziona cu AgroOffice în următoarele 12 luni pentru a oferi cea mai bună soluție clienților din ambele piețe.

„Suntem bucuroși să ne unim forțele cu echipa Yara România și Yara Bulgaria pentru a crea împreună o platformă digitală de top pentru toți fermierii din regiune. Introducerea soluției software AgroOffice pe piața din România, combinată cu poziția puternică a companiei Vantage în domeniul agriculturii de precizie, ne oferă încrederea că vom oferi o soluție mai bună fermierilor” a declarat Kaloyan Kumanov, CEO al Vantage și partener la NIK.

„De mult timp, termenul de „agricultura de precizie” nu este asociat exclusiv cu echipamentele GPS, iar acesta este scopul principal al NIK – de a oferi o soluție completă pentru agricultura de precizie – de la software la hardware și servicii agronomice”, a adăugat el.

Parametrii financiari ai tranzacției nu sunt menționați. Finalizarea ei este așteptată în următoarele 2 luni.

nik-and-yara-team-

Despre Vantage și NIK:

Echipa Vantage a introdus treptat conceptul de agricultură de precizie în fermele din România fiind singura companie de pe piață care oferă un ciclu complet de soluții – utilaje, echipamente și servicii – și produse destinate practicării agriculturii de precizie. Fondată în 2016, Vantage este reprezentanța NIK pentru piața din România. NIK este un grup de companii înființat în Bulgaria, care implementează tehnologii pentru agricultura de precizie de 20 de ani, axată pe oferirea de soluții complete de automatizare și optimizare a proceselor în fermele agricole. NIK lucrează cu o echipă de peste 250 de oameni în toate cele 8 piețe în care își desfășoară activitatea.

Cine este Yara Internațional?

Yara Bulgaria și Yara România fac parte din Yara International, un lider mondial în producția de îngrășăminte, cu o echipă de peste 17.000 de angajați care operează în peste 60 de țări din întreaga lume.